Sondajul de opinie. Elaborarea chestionarului

Etapele elaborării unui chestionar
În elaborarea unui chestionar se disting următoarele patru etape:
- identificarea tuturor caracteristicilor pe care trebuie să le cuprindă, conform programului de sondaj
- ordonarea caracteristicilor în mod logic (ordinea întrebărilor);
- formularea întrebărilor, aşa cum trebuie să fie ele adresate subiecţilor;
- testarea chestionarului pe un număr redus de cazuri, cu scopul de a-i verifica gradul de accesibilitate şi de a estima timpul necesar completării lui.
2. Structura unui chestionar (tipurile de întrebări)
A vorbi despre structuri chestionarului înseamnă a vorbi despre diferitele tipuri de întrebări ca elemente ale structurii şi, deci, de raporturile dintre aceste întrebări ca legături între elementele structurii. În raport cu funcţia lor, se disting următoarele categorii de întrebări:
a). Întrebări introductive – cu rolul de a crea atmosferă, de a da subiectului sentimentul de încredere în anchetator şi în el însuşi. Nu se referă la date personale sau la lucruri complicate, numindu-se din acest motiv întrebări „de contact” sau „de spart gheaţă”.
b). Întrebări de trecere („tampon”) – au rolul de a marca apariţia unei noi grupe de întrebări, referitoare la o altă problemă. Ele au funcţie de pregătire, reprezentând momente de destindere şi apoi de concentrare asupra noii probleme. Ele pot fi înlocuite cu desene, chenare, distanţări de pagină.
c). Întrebări filtru – au o funcţie contrară celor de trecere, oprind trecerea unor categorii de subiecţi spre întrebări succesive, reprezentând în acelaşi timp un control al calităţii răspunsurilor.
d). Întrebări bifurcate – separă sensurile pro şi contra din răspunsurile subiecţilor dar, spre deosebire de întrebările filtru, nu opresc subiectul de a urma succesiunea întrebărilor şi nici nu califică răspunsurile date.
Constituirea unei întrebări bifurcate este foarte utilă atunci când între sensurile pro şi contra ale unor opinii se intercalează serii de întrebări ce ar îngreuna – fie din partea subiectului, fie din cea a operatorului – urmărirea logicii chestionarului.
e). Întrebările „de ce” – au funcţia de a provoca explicaţii în raport cu diferitele opinii exprimate. Specialiştii consideră că valoarea informativă a acestui tip de întrebare este foarte scăzută, argumentul putând fi „rodul” primei idei care i-a venit subiectului. Se apreciază că valoarea unui chestionar este invers proporţională cu numărul întrebărilor de acest tip.
f). Întrebările de control – nu aduc informaţii noi, ci verifică fidelitatea, constanţa opiniei exprimate. Ele dau asigurări şi asupra faptului dacă subiecţii au înţeles exact sensul întrebărilor. De fapt, este vorba despre repetarea întrebărilor sub o altă formă.
g). Întrebările de identificare – servesc la analiza răspunsurilor din chestionar pe diferitele segmente de populaţie (sex, vârstă, nivel de pregătire). Se recomandă ca ele să încheie chestionarul, dar pot fi puse şi la începutul acestuia.
3. Formele de întrebări
Cele mai utilizate întrebări sunt:
a). Întrebări închise cu răspunsuri alternative (dihotomice sau trihotomice) sau selective (tip scală). Se utilizează fie răspunsurile de tip da /nu (dihotomice), fie de tip da/nu/nu ştiu (trihonice), fie de tip scală: foarte puţin…foarte mult. Exceptând cazurile speciale, în care subiecţii, în mod intenţionat, trebuie să facă o alegere între da şi nu, varianta de răspuns nu ştiu sau fără opinie trebuie neaparat introdusă în avantajul răspunsurilor. Principalele argumente constă în reducerea anxietăţii celui investigat şi în eliminarea răspunsurilor (da/nu) ce nu sunt conforme cu realitatea. Este vorba de eliminarea unor da-uri sau nu-uri alese întâmplător, în situaţii în care lucrurile pot sta chiar invers, ceea ce pentru cercetare ar fi mai nociv decât un sincer „nu ştiu”.
Au ca avantaje: clasificarea rapidă a subiecţilor, facilitatea prelucrării datelor, utilizarea lor ca „filtru”, discriminând între persoanele care doresc şi cele care nu doresc să răspundă unei serii ulterioare de întrebări, iar dezavantajul constă în faptul că sunt inutilizabile în cazurile în care trebuie să obţină şi altceva decât caracteristicile obiective sau date uşor de recunoscut.
b). Întrebări deschise – nu prevăd variante posibile de răspuns, lăsându-i individului libertatea de a se exprima aşa cum vrea el. Principalul avantaj constă în faptul că ele permit culegerea unor informaţii bogate asupra tuturor temelor, fără riscul sugestibilităţii. Alte avantaje se referă la faptul că lasă subiectului libertatea unei exprimări personale a răspunsurilor, că aduc un plus în cunoaşterea particularităţilor populaţiei – privind volumul lexical, corectitudinea gramaticală, coerenţa logică, capacitatea de explicare, că răspunsurile ilustrează ceea ce apare mai proeminent în mintea subiectului, în legătură cu problema respectivă, că permit identificarea complexului motivaţional de influenţe şi cadrele de referinţă. Dezavantajele derivă din variaţiile în ce priveşte forma şi lungimea răspunsurilor, fapt ce face dificilă codificarea acestora, din faptul că pot produce erori de interpretare, din faptul că măresc atât timpul afectat completării chestionarului, cât şi timpul necesar prelucrării datelor.
c) Întrebări cu răspunsuri prelucrate multiplu (numite „în evantai, „cu alegeri multiple”). Pentru a evita inconvenientele „despuierii” întrebărilor cu răspunsuri libere se pot prevedea – într-o măsură mai mare sau mai mică – toate variantele posibile de răspuns ale unei întrebări deschise. Se ajunge astfel la întrebări de acest tip, ceea ce presupune că subiecţii vor găsi răspunsul dorit în evantaiul variantelor de răspuns oferite de chestionar. Avantajele se referă la faptul că ajută considerabil memoria subiectului interogat, că facilitează alegerea răspunsurilor oferite acestuia, că facilitează „despuierea”, evitând riscul posibil de eroare în cursul unei codificări ulterioare a întrebărilor deschise, că variantele de răspuns întregesc textul propriu-zis, oferind o mai mare precizie conţinutului întrebării. Principalul dezavantaj se referă la sugestibilitatea pe care o poate induce prezentarea precodificată a răspunsurilor.
În cadrul sondajelor de opinie, întrebările închise sunt net predominate, utilizarea întrebărilor deschise fiind mai mult ocazionată de insuficienta cunoaştere a problematicii cercetate - deci în cercetări cu caracter exploativ, în anchete pilot – sau din necesitatea obţinerii unor detalii asupra motivaţiilor invocate de subiecţi, sau a preciziei conţinutului răspunsurilor la unele întrebări închise, mai deosebite. Întrebările deschise şi întrebările închise au avantajele şi dezavantajele respectiv inverse, cele deschise fiind adecvate studierii fenomenelor foarte complexe, a problemelor mai delicate, în timp ce întrebările închise sunt adecvate studierii fenomenelor mai simple.
4. Lungimea şi durata unui chestionar
cele două caracteristici sunt abordate simultan deoarece, în general, la stabilirea numărului de întrebări din chestionar este necesar să se evalueze timpul mediu reclamat pentru completarea lui, timp ce nu poate depăşi – fără riscul unor erori mari – anumite limite:
a). un chestionar aplicat pe stradă nu poate depăşi mai mult de cinci-zece minute;
b). ancheta prin telefon, de asemenea nu se poate extinde peste durata câtorva minute, decât dacă subiectul a fost contactat în prealabil şi s-a fixat un moment de timp când poate fi sunat pentru a susţine o discuţie telefonică mai lungă;
c). un chestionar aplicat la domiciliu poate dura chiar şi treizeci de minute dar, oricum, nu se recomandă depăşirea unei durate de trei sferturi de oră decât în anumite circumstanţe speciale, când subiecţii sunt stimulaţi să coopereze folosindu-se diverse recompense.
Lungimea chestionarului exprimă capacitatea de a alege din universul indicatorilor posibili pe cei esenţiali.
Lungimea chestionarului nu trebuie să fie măsurată numai în numărul de întrebări, nici numai în timpul necesar completării răspunsului la acestea.
Un chestionar interesant pentru subiect este mult mai scurt decât cel mai scurt chestionar neinteresant.
Rezervele referitoare la posibilităţile reale de aplicare a unui chestionar cu un număr prea mare de întrebări nu se rezumă doar la timp sau la efortul fizic în sine, ci şi la faptul că atât la nivelul operatorului, dar mai ales la cel al intervievatului, se instalează, de la un moment dat, oboseala psihică, suprasaturaţia. După acest punct, răspunsurile pot deveni superficiale, grija ambilor fiind a termina cât mai repede, în dauna asigurării autenticităţii răspunsurilor.

5. Validitatea şi fidelitatea chestionarului
Prin validitatea chestionarului se înţelege gradul în care acesta măsoară ceea ce investigatorul intenţionează să măsoare cu el.
Prin fidelitatea chestionarului se înţelege măsura în care acesta are stabilitatea în producerea rezultatelor, în sensul că, pentru stări reale identice ale lucrurilor, chestionarul oferă rezultate identice.
Un chestionar poate fi fidel, fără a fi valid, însă situaţia inversă pare a fi aproape imposibilă.
În lucrarea „Ancheta sociologică şi sondajul de opinie” se prezintă pe larg principalele forme de validitate şi principalele modalităţi concrete de estimare a fidelităţii, utilizate în ştiinţele sociale.
Validitatea are trei forme principale:
a). Validitatea de conţinut – are un caracter subiectiv, bazându-se pe utilizarea experţilor ca evaluatori asupra măsurii în care întrebările chestionarului reflectă conţinutul problemei abordate.
b). Validitatea criterială – presupune raportarea instrumentului la un alt instrument sau alt criteriu ce vizează aceleaşi variabile. Se poate apela fie la validitatea concurenţială, adică la compararea rezultatelor interinstrumente, sau intermetode, fie la validitatea predictivă, adică la capacitatea instrumentului de a anticipa evenimentele sau atitudinile subiecţilor. Când între momentul sondajului şi cel al votului distanţa este foarte mică (pentru a nu interveni factori peturbatori), rezultatele anticipate de sondaj trebuie validate de rezultatele efective ale votului.
c). Validitatea de construct (conceptuală) este forma esenţială, deoarece se referă la cât de bine este operaţionalizat un concept într-un instrument.
În ceea ce priveşte fidelitatea principalele modalităţi concrete de estimare se pot grupa şi denumi astfel:
a). Fidelitatea test-retest, presupune repetarea, după un timp, a aceluiaşi instrument pe aceeaşi populaţie şi obţinerea unui coeficient de corelaţie de peste0,7.
b). Fidelitatea prin forme alternative presupune că acelaşi conţinut al itemilor este prezentat subiecţilor în diferite forme (alte cuvinte, altă ordine a întrebărilor) şi compararea lor. O corelaţie ridicată (de peste 0,7) denotă o fidelitate ridicată.
c). Fidelitatea măsurată prin se referă la legătura dintre itemi, logica acestor măsuri constând în compararea rezultatelor interitemi şi item – intrumnet total. În cazul chestionarelor utilizate în sondajele de opinie, calcularea consistenţei interne este mai puţin riguroasă.
d).Fidelitatea interobservatorilor (evaluatori) priveşte gradul de concordanţă existentă între doi sau mai mulţi evaluatori care folosesc acelaşi instrument. Se mai numeşte şi metoda experţilor deoarece apelează la persoanele competente pentru a evalua cât de adecvat este instrumentul pentru investigarea problematicii puse în discuţie.

Erorile de sondaj şi erorile de răspuns

A. Erorile de înregistrare şi erorile de reprezentativitate
Eroarea de sondaj este abaterea care există între valorile calculate prin prelucrarea datelor din eşantion şi ceea ce s-ar fi obţinut dacă s-ar fi organizat o observare totală şi s-ar fi prelucrat datele de la toate unităţile populaţiei. Este deci vorba de diferenţa dintre nivelul indicatorilor eşantionului şi cel al indicatorilor populaţiei generale.
Erorile întâlnite în cadrul sondajelor sunt de două feluri:
1. Erori de înregistrare – erori comune tuturor tipurilor de observări – totale sau parţiale;
2. Erori de reprezentativitate – erori specifice sondajului, acestea fiind de două feluri:
- erorile sistematice - erori care pot fi evitate dacă se respectă principiile teoriei sondajului, prin înlăturarea cauzelor care pot duce la producerea lor: alegerea la „nimereală” a elementelor sondajului, în locul alegerii aleatoare: substituirea unui subiect cu altul, care oferă o mai mare comoditate pentru operator; alegerea unor date considerate în mod greşit ca fiind reprezentative;
- erorile aleatoare – apar în cursul sondajului chiar dacă se respectă riguros principiile teoriei selecţiei, deoarece eşantionul nu reproduce decât cu aproximaţie distribuţia variabilelor populaţiei.
B. Erorile efective şi erorile probabile
1. Erorile efective – calculabile pentru caracteristicile la care s-au obţinut date şi dintr-o observare totală. Eroarea efectivă se calculează pe baza diferenţei dintre cele două medii, raportată la media colectivităţii generale şi trebuie să fie cuprinsă între -5% şi +5%.
2. Erori probabile – calculate pe baza legii numerelor mari, estimarea parametrilor populaţiei pe baza indicatorilor obţinuţi din sondaj fiind afectată de această eroare întâmplătoare de reprezentativitate.
C. Nonrăspunsurilor
În practica sondajelor de opinie publică se întâlnesc două tipuri de nonrăspunsuri:
1. Nonrăspunsurile provenite din chestionarele completate – ceea ce se înregistrează, de obicei, în chestionar sub forma „NR”, „fără opinie”, „nu ştiu” şi semnifică unul dintre aspectele următoare:
- ignorarea reală a temei chestionarului de către subiectul interogat
- refuzul de a se angaja într-un răspuns ferm
- fuga de răspuns
- neînţelegerea întrebării şi refugiul în nonrăspuns
2. Nonrăspunsurile provenite din neprimirea chestionarelor
C. A. Moser identifică şase surse de nonrăspunsuri:
- unităţi în afara populaţiei - adrese fictive, case demolate
- inapţi pentru interviu
- schimbări de domiciliu
- refuzuri
- absenţa de la domiciliu
- absenţi în momentul vizitei
D. Erorile de răspuns
Diferenţa dintre valoarea individuală adevărată şi valoarea înregistrată în chestionar este valoarea individuală de răspuns.
Eroare finală obţinută după compensarea erorilor individuale se numeşte eroare netă.
Însumând toate erorile individuale, fără a ţine seama de semnul lor, se obţine eroare brută.
E. Sursele posibile de erori
- definirea obiectului sondajului, prin imprecizia acestei definiţii
- definirea populaţiei sondajului – poate fi prea largă sau prea îngustă
- presondajul – acesta putând fi efectuat asupra unor subiecţi nesemnificativi ca grup sau în raport cu populaţia sau obiectul sondajului
- definirea ipotezelor, prin filtrarea şi reţinerea doar a celor conforme cu opiniile organizatorilor
- pretestarea, dacă este efectuată asupra unor subiecţi netipici pentru obiectivele propuse, prin nesuprimarea întrebărilor inutile sau prin ordonarea incorectă a întrebărilor, chiar şi după efectuarea sondajului pilot
- determinarea eşantionului, prin definirea greşită a criteriilor de eşantionare sau a metodei de calcul, prin insuficienţa statistică a volumului eşantionului
- administrarea chestionarului, dacă operatorul de teren creează distorsiunile provenind din atitudinea acestuia, din maniera de a pune întrebările
- realizarea eşantionului, dacă eşantionul real interogat nu corespunde celui definit teoretic, neîndeplinind calitatea de a fi reprezentativ
- codificarea răspunsurilor, ca urmare a interpretării personale a acestora de către cel ce face despuierea
- analiza rezultatelor, atunci când se efectuează extrapolarea abuzivă a rezultatelor, asupra întregii populaţii
- prezentarea raportului de cercetare, dacă acesta este întocmit tendenţios, minimizându-se rezultatele contrare celor aşteptate şi reţinându-se doar cele dorite.

Lucrari 2008:


EBY VEV
Realizare siglă şi afiş





Armonia Center
Poze interior şi exterior











ATOP Arad
Realizare siglă şi pliant






Nunta
Cristian & Violeta
Gherla 2008

Nunta 6 august
Cateva poze de parc...